Salvatorii din Dolj caută un nou stăpân pentru un ciobănesc german. El a fost antrenat pentru căutarea şi recuperarea victimelor, dar a picat testul. Licitaţia va avea loc pe 2 august, iar preţul de pornire este de 7.500 de lei, informează Digi24.
Seza are trei ani, iar în ultimele luni a fost antrenată pentru căutarea şi recuperarea victimelor.
”A fost calificată în decembrie 2015, obţinând nota 9, după care în decembrie 2016, după două teste efectuate, a picat testul de căutare, recuperare, salvare”, a povestit Costinel Staicu, instructor.
Acum, pompierii vor să o vândă la licitaţie. Chiar dacă a picat testul, e un câine mult mai pregătit decât alte exemplare din rasa lui.
”Primul preţ de pornire a fost de 7.500 de lei, urmează să vedem ce se va întâmpla. Nu e un preţ mare, pentru că în acest câine s-a investit”, a spus Vlăduţ Minciună, colonel ISU Dolj.