Preşedintele PLR şi al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că în România, prezumția de nevInovăție a dispărut, având în vedere că procurorii vorbesc „cu nonşalanţă de planuri de arestări”.
Acesta a subliniat că încă bântuie fantomele regimului Băsescu, dar și cele ale regimului comunist.
„Astăzi, în România, asistăm la un asalt asupra valorilor fundamentale ale instituţiilor democratice. Libertatea individuală este, din nou, desconsiderată, vedem oameni care sunt bănuiţi că ar cădea sub incidenţa legii, dar libertatea lor pare, în ochii altora, să nu valoreze prea mult. Prezumţia de nevinovăţie a dispărut, sunt şocat când unii procurori vorbesc cu nonşalanţă de plan de arestări. Unde suntem? Este regretabil că nu numai fantomele comunismului mai bântuie prin România, dar şi fantomele regimului Băsescu. Privesc cu regret cum unii reprezentanţi tineri ai opoziţiei preiau discursul populist şi demagogic al lui Băsescu, discursul iresponsabil, care vizează distrugerea instituţiilor fundamentale”, a spus Tăriceanu citat de Mediafax.
În opinia lui Tăriceanu, „modelele politice” din ultima perioadă – începând cu fostul preşedinte şi continuând cu „apropriaţii lui colaboratori sau colaboratoare” – nu trebuie urmate.
La cel de-al 12-lea Copngres al UDMR, care se desfășoară între 17 și 18 aprilie, sunt prezenţi peste 770 de delegaţi şi aproximativ 150 de invitaţi, între care lideri politici din Ungaria şi România: preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PLR, preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, co-preşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, liderul PC, Daniel Constantin, vicepremierul Uugariei Semjén Zsolt, precum şi alţi politicieni de marcă din România şi străinătate.