UPDATE 15:48 Un număr de 31 de autovehicule au fost avariate în urma tamponărilor produse, duminică, în Alba, pe sectorul de autostradă inaugurat joi, iar administratorul drumului (CNADNR) a fost amendat întrucât a intervenit târziu pentru a împrăştia material antiderapant, în condiţiile în care era polei, transmite Mediafax.
UPDATE 13:02 Iar printre cei implicaţi în carambol a fost şi cântăreaţa Paula Seling, care a povestit că a văzut oameni şocaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor.
UPDATE 11:28 Numărul persoanelor care au necesitat ajutor a ajuns la patru, aceste victime fiind transportate la spital. O singură persoană, cea descarcerată, se află în stare gravă.
Aproximativ 40 de mașini au fost implicate într-o tamponare în lanț, duminică dimineață, în județul Alba, pe autostrada Sibiu-Orăștie.
O persoană a fost rănită, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare pentru scoaterea acesteia din mașină, scrie Mediafax.
Traficul a fost astfel întrerupt pe A1, pe sensul Sebeș-Cunța, poliția dirijând circulația prin municipiul Sebeș, pe DN1 și DN7.