Caraș-Severin: Copil de un an, în stare gravă după ce a căzut dintr-o mașină în mers

Caraș-Severin: Copil de un an, în stare gravă după ce a căzut dintr-o mașină în mers

Un copil în vârstă de un an a fost grav rănit într-un accident produs în zona localităţii Ciuta, din județul Caraș-Severin. Bebelușul s-a desprins din scaun și a căzut din mașină, spun polițiștii.

Bebeluș grav rănit într-un accident

„Din primele verificări, în timp ce tatăl minorului conducea un autoturism în direcţia Iaz, într-o curbă uşoară la stânga, minorul s-ar fi desprins din scaunul pentru copii în care era transportat, neasigurat în centuri, şi, lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism pe partea carosabilă”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Bebelușul a fost transportat la spital în stare gravă.

Şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 44 de ani, nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind deschis un dosar penal.

Urmăriți B1TV.ro și pe