Cardurile de sănătate, distribuite pacienților începând cu 20 septembrie (VIDEO)

Cardurile de sănătate, distribuite pacienților începând cu 20 septembrie (VIDEO)
Foto: B1 TV

Cardurile de sănătate vor fi distribuite pacienţilor începând cu data de 20 septembrie prin intermediul Poştei Române. Anunţul a fost făcut vineri la Guvern unde a avut loc semnarea contractului între CNAS şi Poşta Română.

”Acum Casa Națională are peste 12 milioane de carduri tipărite, vor fi peste 13 milioane în final și ce înseamnă acest lucru, însemnă că vom putea fiecare beneficiar al serviciului de sănătate din România, pe baza acestui card, să știm în primul și în primul rând dacă chiar a fost la medicul de familie, la orice fel de instituție care prestează servicii medicale”, a spus premierul Victor Ponta.

”Am reușit să tipărim, cea mai mare parte a cardurilor, undeva la 9 milioane jumătate.Deci peste 9 milioame jumătate de carduri printate în ultimele șase luni, alocând și cea mai mare parte a sumelor necesare tipăririi. 123 de milioane de RON până în momentul de față. Și vând și ultima tranșă de 1 milion de carduri câte mai sunt acum la tipărit”, a anunțat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Cardurile de sănătate vor fi distribuire pacienților din 20 septembrie