Atmosfera în timpul alegerilor locale de duminică, 5 iunie, a fost una care s-a menținut la un nivel de normalitate, dacă ar fi să judecăm după declarațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, la 18:30, postate pe pagina oficială a MAI:
Numărul de incidente electorale sesizate până la această oră reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012, a declarat Dajbog.
De altfel, 40% dintre acestea nici măcar nu au ajuns să fie confirmate. Așadar, au fost sezizate 8 de posibile infracțiuni pentru care sunt cercetate 57 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.610 de lei. Cele mai multe măsuri sancționatorii s-au aplicat pentru fotografierea și filmarea buletinului de vot.
În Dolj, polițiștii polițiștii au întocmit dosar penal după ce au fost sesizați de un cetățean că un candidat pentru funcția de consilier local i-a oferit o bicicletă în valoare de 240 de lei pentru a îl vota. Ofițerii l-au identificat pe candidat și au găsit asupra lui suma de 2.170 de lei și 30 de euro, precum și o agendă în care avea scrise numele și datele a 101 persoane din localitate.
În localitatea Calafat s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot în forma tentativei, după ce doi alegători au primit câte două buletine de vot pentru alegerea primarului. Unul dintre alegători a aplicat ștampila VOTAT pe ambele buletine de vot.
În județul Maramureș, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, după ce o femeie a luat de pe masă 9 buletine de vot, dintre care 7 pentru primar și a intrat cu ele în cabina de vot, ștampilându-le pe toate.