Care sunt cele mai accesibile stațiuni de schi din România

Care sunt cele mai accesibile stațiuni de schi din România
Sursa Foto: Facebook/ Pârtie de Schi

Mulți dintre români au de gând să își petreacă sărbătorile de iarnă la munte, iar pasionații de schi abia așteaptă să se bucure de pârtiile acoperite de zăpadă.

Cu toate acestea, cei care se gândesc la senzația mult așteptată, ar trebui să fie pregătiți din punct de vedere financiar.

Prețurile stațiunilor de schi din România

Chiar dacă prețurile s-au scumpit, România este totuși o țară relativ ieftină în ceea ce privește achiziționarea de skipass-uri. Însă, se pare că acest lucru depinde și de stațiune.

Stațiunea de schi Straja este cea mai profitabilă, dacă se calculează prețul abonamentului pentru o zi, la kilometrul de pârtie.

Pentru un adult o zi de schiat costă 110 lei, în condițiile în care aici sunt 26 de kilometri de pârtie, conform site-ului Asociația Pro Straja Lupeni.

La polul opus se află stațiunea Toplița, unde prețul per kilometrul de pârtie este de 55,5 lei pe zi. Aici însă, există doar 1,8 kilometri de pârtie, iar costul unui abonament pe o zi este de 100 de lei de adult.

De asemenea, stațiunea Arena Platoș se află pe locul doi al celui mai scump abonament raportat la trasee, cu un abonament pe zi care variază între 95 de lei și 140 de lei pentru un adult.

Pe locul 3 în clasament este Mărișel Ski Resort, aflată la 50 de kilometri de Cluj. Aici sunt trei pârtii de schi, care adună 4,5 kilometri de pârtie, iar prețul pentru o zi de schiat este de 145 de lei în timpul săptămânii și 165 de lei în weekend, prețul per kilometru fiind de 36,66 de lei.

Se pare că la Sinaia costă 8,4 lei pe zi, pe kilometrul de pârtie, iar în Poiana Brașov doar 6,93 de lei, acolo fiind 24,5 kilometri de pârtie.

La Predeal, însă este mai scump, mai exact, 32,85 lei. Prețul unui abonament de o zi în costă 230 de lei și sunt disponibili în total 7 kilometri de pârtie, în timp ce la Azuga este puțin mai ieftin, 22,37 de lei, mult peste tariful din Poiana Brașov și Sinaia, potrivit G4media.ro.

Clasamentul stațiunilor de schi raportat la km de pârtie

Toplița – 55,5 lei pe zi/km (1,8 km de pârtie, abonament de 100 de lei)

Arena Platoș – 40 lei pe zi/km (3,5 km de pârtie, abonament de 140 de lei)

Mărișel – 36,66 lei pe zi/km (4,5 km de pârtie, abonament de 165 de lei)

Predeal – 32,8 lei pe zi/km (7 km de pârtie, abonament de 230 de lei)

Azuga – 22,37 de lei pe zi /km (7,15 km de pârtie, abonament de 160 de lei)

Cavnic – 19,4 lei pe zi/km (7,2 km de pârtie, abonament de 140 de lei)

Domeniul Schiabil Transalpina – 15,78 lei pe zi/km (9,5 km de pârtie, abonament de 150 de lei)

Borșa – 15,62 lei pe zi/km (6,4 km de pârtie, abonament de 100 de lei)

Sinaia – 9,2 lei pe zi/km (25 km de pârtie, abonament de 230 de lei)

Poiana Brașov – 6,93 lei pe zi/km (24,5 km de pârtie, abonament de 170 de lei)

Straja – 4,23 lei pe zi/km (26 km de pârtie, abonament de 110 lei)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`