Casa de Asigurări de Sănătate vs. realitatea pacienților: De ce se așteaptă luni de zile pentru un RMN decontat de la stat

Casa de Asigurări de Sănătate vs. realitatea pacienților: De ce se așteaptă luni de zile pentru un RMN decontat de la stat
Foto: Adevarul

Deși o programare la RMN decontată prin Casa de Asigurări de Sănătate durează de la câteva săptămâni la câteva luni, instituția spune că atât pacienții cât și instituțiile medicale au la dispoziție toate mijloacele necesare pentru ca programările să se facă în timp util. B1.ro a sunat la mai multe instituții medicale private și de stat și a întrebat cât durează o programare pentru un examen RMN. Răspunsul a fost univoc, pacienții cu trimitere de la Casă sunt programați pe liste separate și trebuie să aștepte câteva luni pe când cei care plătesc pot fi programați imediat. (DETALII AICI)

Casa de Asigurări de Sănătate da asigurări că monitorizează constant situația. Reprezentanții instituției au răspuns solicitării noastre spunând că indiferent de situația din teren legea și regulamentul de funcționare nu sunt cauza acestor întârzieri.

Decontarea serviciilor medicale paraclinice de către casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul de servicii medicale paraclinice de specialitate are încheiat contract, se face lunar, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni, pe baza facturii şi a documentelor justificative care se transmit la casa de asigurări de sănătate până la data stabilită la momentul încheierii contractului, de comun acord între furnizor şi casa de asigurări de sănătate. (potrivit prevederilor art. 9 din modelul de contract prevăzut în Anexa 21 la Ordinul MS/CNAS nr.397/836/2018, cu modificările şi completările ulterioare)’’ se arată în răspunsul primit.

Despre faptul că nu la toate instituțiile medicale sunt posibile aceste investigații sau în anumite centre medicale listele sunt blocate CNAS spune: ’’precizăm că la art. 72, alineatele (5), (7) şi (8) din Anexa 2 la H.G. nr.140/2018, cu modificările şi completările ulterioare, sunt stipulate:

„(5) Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale paraclinice încheie un singur contract cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate furnizorul de servicii medicale paraclinice sau cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Prin punct de lucru nu se înţelege punct extern de recoltare, prin urmare casele de asigurări de sănătate nu încheie contracte distincte cu punctele externe de recoltare ale furnizorilor de servicii medicale paraclinice.(…)

(7) Până la data 31 decembrie 2019, în situaţia în care în raza administrativ-teritorială a unei case de asigurări de sănătate nu există furnizori care să efectueze unele servicii medicale paraclinice decontate de casele de asigurări de sănătate, casa de asigurări de sănătate poate încheia contract cu furnizori din alte judeţe, respectiv din municipiul Bucureşti. În acest sens, fiecare casă de asigurări de sănătate prezintă spre avizare la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o listă a acestor servicii. Contractele încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizori din alte judeţe, respectiv din municipiul Bucureşti încetează sau se modifică în mod corespunzător pentru acele servicii medicale paraclinice din lista avizată, pentru care casele de asigurări de sănătate încheie ulterior contracte cu furnizori din raza lor administrativ-teritorială.(…)

(8) Pentru laboratoarele de investigaţii medicale paraclinice organizate în cadrul spitalului care furnizează servicii medicale paraclinice în regim ambulatoriu, reprezentantul legal încheie un singur contract de furnizare de servicii medicale paraclinice pentru laboratoarele din structura sa, inclusiv pentru cel din centrul de sănătate multifuncţional fără personalitate juridică, în condiţiile prevăzute în norme. ”

Apreciem că reglementările legale în vigoare mai sus enunţate asigură controlul în sistem şi utilizarea eficientă a fondurilor”.

Laborator de analize 6 ore pe zi

În mod normal unitățile medicale ar trebui să își pună la dispoziție laboratorul de analize 6 ore pe zi. În realitate însă prioritate au pacienții care plătesc.

”În relaţia contractuală cu casa de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale paraclinice – radiologie şi imagistică medicală îşi stabilesc programul de activitate, care nu poate fi mai mic de 6 ore pe zi, pentru fiecare laborator de radiologie-imagistică medicală/laborator de radiologie-imagistică medicală organizat ca punct de lucru din structura sa. [potrivit prevederilor art. 72 alin. (9) din Anexa 2 la H.G. nr.140/2018, cu modificările şi completările ulterioare].

Totodată, menţionăm că reglementările specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt aplicabile furnizorilor aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi numai pentru activitatea derulată în baza acestor contracte de furnizare de servicii medicale. Facem precizarea că furnizorii de servicii medicale paraclinice de specialitate aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia să respecte prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 44/53/2010 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii în vederea creşterii calităţii actului medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate privind programarea persoanelor asigurate pentru serviciile medicale programabile [art.74 litera l) din Anexa 2 la H.G. nr.140/2018, cu modificările şi completările ulterioare].

Totodată, furnizorii din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice au obligaţia, să transmită zilnic caselor de asigurări de sănătate, contravaloarea serviciilor medicale paraclinice efectuate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate. [art.74 litera y) din Anexa 2 la H.G. nr.140/2018, cu modificările şi completările ulterioare]

Astfel, pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se regăsesc informaţii privind furnizorii în contract cu casele de asigurări de sănătate precum şi fondul consumat şi disponibil la nivelul fiecărui furnizor. De asemenea, pe site-ul fiecărei case de asigurări de sănătate se regăsesc informaţii privind furnizorii de servicii medicale paraclinice cu care acestea sunt în contract, datele de contact ale acestora şi informaţii privind furnizorii de servicii medicale paraclinice la care valoarea de contract nu s-a epuizat la un moment dat. Informaţiile anterior menţionate pot fi vizualizate de asigurat în momentul în care doreşte să îşi facă programarea pentru efectuarea investigaţiei RMN” se mai arată în răspunsul primit.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă