Primăria Bucureşti va inaugura Casa memorială „Dinu Lipatti” în cadrul unui festival dedicat artistului

Primăria Bucureşti va inaugura Casa memorială Dinu Lipatti în cadrul unui festival dedicat artistului

Primăria Municipiului București inaugurează luni, 19 martie, ora 19:00, Casa memorială „Dinu Lipatti”, care va găzdui pe parcursul săptămânii viitoare cea de-a doua ediție a festivalului “I love Lipatti”.

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în septembrie 2017, înființarea Centrului Cultural Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în semn de omagiu pentru artistul de geniu Dinu Lipatti, ținând cont că în anul 2017 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea acestuia.

Noul centru își are sediul chiar în casa în care artistul a trăit și a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Aceasta a fost închiriată de Primăria Municipiului București și va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei.

Ideea proiectului Casa Artelor „Dinu Lipatti” aparține regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei instituții și presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte și manifestări cultural- educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viața și activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii și publicații care să pună în valoare patrimoniului spiritual reprezentat de opera marelui muzician român și transformarea lui într-un brand de țară în condițiile conștientizării acestuia pe plan intern și internațional, acțiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească.

Tot luni, odată cu inaugurarea casei memoriale, va avea loc și deschiderea celei de-a doua ediții a Festivalului „I Love Lipatti”, ce se va desfășura perioada 19-25 martie 2018.
Festivalul „I Love Lipatti” se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri și omagiază, de asemenea, personalitatea pianistului român de geniu Dinu Lipatti.
În cadrul evenimentului, cei prezenți vor putea admira expoziția „Dinu Lipatti 1917-1950”, alcătuită din 20 de fotografii cu familia, profesorii, prietenii acestuia.

Începând cu ora 20:00, soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchis, actrița Daniela Nane și pianista Mădălina Pașol vor susține un moment artistic, Integrala liedurilor Dinu Lipatti.

În perioada 21-23 martie, vor avea loc conferințe despre viață și creația lui Dinu Lipatti susținute de către Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu („Walter Legge despre Dinu Lipatti”), Prof. Univ. Dr. Dan Dediu („Despre pianistica lui Dinu Lipatti”), Lector Univ. Dr. Irina Hasnas („Dinu Lipatti-Predecesori și urmași”), jurnalistul Marius Constantinescu („Dinu Lipatti. Schița pentru un anti-brand”).

Cunoscut mai mult în străinătate decât în propria țara, supranumit „al doilea Enescu” și comparat, nu de puține ori, cu Mozart, Dinu Lipatti este perceput la nivel internațional drept unul dintre simbolurile culturii românești. Deși destinul a făcut ca marele nostru muzician să se stingă din viață la vârstă de doar 33 de ani, activitatea sa concertistica fulminantă desfășurată în întreaga Europă, precum și invitarea sa ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, desemnarea de către BBC Music Magazine ca unul dintre cei mai buni 10 pianiști care au existat vreodată alături de Liszt și Rachmaninov, sunt elemente de natură să convingă de anvergură geniului său muzical.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”
11:20 - Consiliul JAI a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025
11:15 - Casele de pariuri refuză să le dea înapoi banii jucătorilor care au pariat pe alegerile prezidențiale
11:13 - Fotovoltaicele, extrem de vulnerabile la atacuri cibernetice. Reţeaua energetică a Europei este în pericol
10:53 - OMV a rupt contractul cu Gazprom. Acesta ar fi trebuit să ruleze până în 2040
10:49 - Fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, trimis în judecată pentru luare de mită / DNA îl acuză că ar fi primit bani, produse alimentare și produse cosmetice de la furnizori de servicii medicale