România își păstrează în continuare raportul de țară consumatoare și producătoare de vin îmbuteliat și intră în clasamentele mondiale, aproape de top 10 ca producție, a declarat vineri Cătălin Păduraru, Wine Ambassador ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România), la deschiderea târgul de vinuri Goodwine, informează Agerpres.
„La consum, reușim să consumăm întreaga producție de vin îmbuteliat și mai și exportăm. Îmbucurător este că a crescut mult consumul de vin de calitate în ultimii ani. La segmentul premium și super-premium suntem absolut sincronizați cu consumul din Europa. Ar trebui, însă, studiat tiparul de consum al românilor în loc de o statistică asupra cantității.
Ar trebui studiată așa numita generație digitală, crescută în era online-ului”, a spus Cătălin Păduraru.
În perioada 20-22 noiembrie, va avea loc un târg de vinuri numit Goodwine, ocazie în care peste 70 de producători și importatori de vin din România și din străinătate își vor expune produsele.
„După știri și sport, vinul, împreună cu produsele tip gourmet, este pe poziția a treia, ca vânzări în mediul online. Producătorii români își promovează ei însăși produsele în mediul online, dar așa cum din nefericire o facem în multe alte domenii de activitate nu există o promovare coerentă, comună, la nivel de țară, sub un brand comun, ceea ce ne-ar avantaja foarte tare. Ar trebui să luăm exemplul țărilor care fac deja asta, precum Chile, Argentina, Republica Moldova’, a spus Cătălin Păduraru.
Trei masterclass-uri, unul cu vinuri din Bulgaria, două din Republica Moldova vor fi prezentate la cea de-a-XIV-a ediție.
„România este o piață de desfacere foarte importantă pentru producătorii moldoveni, mai ales în contextul embargoului impus de Rusia.
Exporturile noastre în România au crescut cu 170% în acest an, până la cinci milioane de litri. Românii preferă vinurile moldovenești cu un raport bun preț/calitate. Există deja 22 de producători moldoveni care desfac pe piața românească. Desigur, noi exportăm și în America și Asia, iar mai nou și în Nigeria”, a declarat directorul Oficiului Național al Viței și Vinului din Republica Moldova, Dumitru Munteanu.
Producătorii de peste Prut vor ocupa un spațiu destul de mare în cadrul târgului, peste 20 de expozanți își vor prezenta produsele în cadrul mai multor standuri.