Câteva sute de persoane s-au adunat miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, la fântâna de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
Protestatarii, majoritatea tineri, au ocupat trotuarul de la fântână și scandează, fluieră şi agită steaguri şi cartoane cu mesaje de protest.
O parte dintre aceștia fac zgomot cu pet-uri în care au băgat pietricele, bat din palme şi la tobe africane.
Participanţii la protest scandează „Uniţi, salvăm Roşia Montană”, „Solidaritate”, „Cinste roşienilor”, Zi de zi aici vom fi”, „Vrem cultură, nu cianură”, relatează Mediafax.
Printre mesajele afişate la protest se numără „După mină, potopul”, „Premierul zice da, deputatul zice nu, doctorul ce zice?”, „Ei, aur! Noi, cianură!”, „Arab Spring, Turkish Summer, Romanian Autumn”, „Ăsta e doar preambulul, vă aşteaptă Istanbulul” şi „GREBLA de PLUMB e în FIREA cianurii”.
Protestele de la Bucureşti au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană.
Documentul urmează să fie transmis Parlamentului spre adoptare.