O femeie dintr-o localitate din județul Argeș este acuzată că și-a chinuit copiii, înfometându-i, lovindu-i și ținându-i în mizerie. Autoritățile au declanșat o anchetă în acest caz.
Femeia pusă sub acuzare pentru agresiune are 44 de ani și trăiește în localitatea argeşeană Mălureni. Ea a fost reținută de poliție, pentru rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie, fiind suspectată că și-a agresat și înfometat cei doi copii pe parcursul mai multor ani, începând din 2020.
Mai mult, susțin polițiștii, pe lângă condiții insalubre de trai, lipsa hranei și a igienii, dincolo de injuriile adresate celor doi copii, de câteva luni, femeia a început să-și bată fiica în mod repetat. Acest lucru a atras atenția autorităților care au intervenit și au luat măsuri.
„În urma investigațiilor efectuate, a rezultat că o femeie de 44 de ani, din Mălureni, în perioada 2020 – prezent, și-ar fi supus cei doi copii, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 7 ani, la rele tratamente prin măsurile și tratamentele aplicate (condiții insalubre de trai, hrănire precară, igienă precară și injurii adresate minorilor), iar în perioada noiembrie 2024 – prezent, și-ar fi supus fica, de 7 ani, la violențe fizice, în mod repetat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Cercetările în cazul celor doi copii agresați au fost efectuate de polițiștii din cadrul departamentului de investigații criminale din Curtea de Argeş. În urma probelor administrate în acest caz, femeia a fost reținută pentru 24 de ore.
Ea urmează să fie prezentată în fața procurorilor care au preluat ancheta. Aceștia vor stabili dacă este nevoie să ia măsuri preventive împotriva ei.
„Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Argeş”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Argeş.