Caz șocant! O mamă și-a aruncat bebelușul nou-născut în toaleta din curte

Caz șocant! O mamă și-a aruncat bebelușul nou-născut în toaleta din curte
Foto: Pixabay.com

Caz șocant în Buzău. O femeie, în vârstă de 40 de ani, din Buzău și-a aruncat copilul, abia născut, în toaleta din curte. Bebelușul a murit înecat cu materii fecale, iar mama este cercetată pentru infanticid.

Incidentul a avut loc în data de 30 iunie, când femeia a născut o fetiță, la termenul la care se estima că trebuie să nască. Potrivit comunicatului oficial transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, femeia nu ar fi cerut ajutor medical, ci a născut neasistată, după care și-a aruncat propriul copil în wc.

Bebelușul era în viață

Raportul  medico-legal preliminar, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău, arată faptul că bebelușul era în viață, deoarece a murit prin sufocare mecanică, fiind identificată prezența de materii fecale în căile aeriene superioare și inferioare, în esofag și în stomac, conform Observator News.

La data de 17 iulie, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, sub acuzația de omor asupra unui membru al familiei. Potrivit anchetatorilor, fapta, considerată una dintre cele mai grave prevăzute de Codul Penal, constă în uciderea cu intenție a propriului copil și este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare.

În aceeași zi, 17 iulie 2025, procurorii au înaintat instanței propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tribunalul Buzău a admis cererea și a emis un mandat pe numele femeii.