Cazul Bodnariu: Premierul va urmări personal evoluțiile acestui caz și va avea un rol activ, conform solicitărilor familiei (VIDEO)

Cazul Bodnariu: Premierul va urmări personal evoluțiile acestui caz și va avea un rol activ, conform solicitărilor familiei (VIDEO)
Foto: Captură video

Premierul Dacian Cioloș vrea să fie ținut la curent cu situația familiei Bodnariu din Norvegia. Afirmația aparține purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că între România și Norvegia relațiile sunt „excelente la toate nivelurile”, astfel că a fost contactat reprezentantul ambasadei Norvegiei la București pentru a obține informații în legătură cu situația Bodnariu, dar premierul a discutat și cu ambasadorul României la Oslo.

În același timp, marți, familia Bodnariu va merge la ambasada României la Oslo unde vor discuta cu ambasadorul român și cu noul avocat desemnat din oficiu pentru a vedea pașii următori care trebuie făcuți pentru clarificarea situației.

„Înțelegem că sunt anchete în curs, conform legislației norvegiene, respectăm acest demers”, a declara Suciu, subliniind că „premierul va urmări personal evoluțiile acestui caz și vrea să fie informat personal” cu privire la acesta.

Miercuri, ambasadorul României la Oslo va avea o întâlnire cu autoritățile norvegiene care se ocupă de protecția copilului, întâlnirea fiind solicitată încă din luna noiembrie.

Luni, însă, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut o discuție cu unchiul copiilor, Daniel Bodnariu, fiind prezentate demersurile făcute și reiterându-se disponibilitatea de sprijin. De altfel, întâlnirile vor avea caracter regulat până la clarificare.

„Partea română înțelege să respecte dorința de intimitate a familiei în privința mediatizării cazului și spiritul legislațiie norvegiene. Cazul va fi urmărit cu cea mai mare atenție de la nivelul premierului și va avea un rol activ, conform solicitărilor familiei. Sperăm într-o clarificare rapidă a situației care să țină cont de interesul copiilor fără să se ajungă și la alte demersuri”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Cazul Bodnariu: Premierul va urmări personal evoluțiile acestui caz și va avea un rol activ, conform solicitărilor familiei

#DIRECT_ONE_x21g3g#