Cazul lui Dan Șova, în presa internațională. Reuters: România, una dintre cele mai corupte ţări UE, şi-a atras noi critici

Cazul lui Dan Șova, în presa internațională. Reuters: România, una dintre cele mai corupte ţări UE, şi-a atras noi critici
Foto: B1 TV

Voturile date miercuri în Senat prin care s-a blocat arestarea lui Dan Șova și s-a avizat reținerea și arestarea lui Darius Vâlcov au provocat reacții în presa internațională. Astfel, agenția Reuters scrie că România şi-a atras noi critici referitoare la seriozitatea angajamentului de a contracara corupţia după decizia luată în cazul lui Șova.

„Parlamentarii români au dat aviz cererii procurorilor de arestare a unui fost ministru de Finanţe acuzat de corupţie, dar au blocat arestarea altui fost ministru, atrăgând noi critici referitoare la seriozitatea angajamentului de a contracara corupţia la nivel înalt. Statele Unite, Marea Britanie şi Olanda au emis comunicate după decizia Parlamentului român de a nu anula imunitatea fostului ministru al Transporturilor Dan Şova, o decizie care a generat furie şi apeluri pe reţele de socializare în vederea organizării de proteste”, arată Reuters.

„România este considerată unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, iar sistemul judiciar este supus unei monitorizări speciale (de către UE); cu toate acestea, procurorii şi magistraţii români au fost lăudaţi la Bruxelles”, mai notează Reuters.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi cinci abţineri.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:22 - Crin Antonescu, despre Ucraina: „Partenerul nostru în această discuție este administrația Trump. Încă un an de război este prea mult pentru noi”
23:24 - Avertismentul lui Emmanuel Macron, după cearta dintre Trump și Zelenski: „Dacă nimeni nu-l oprește pe Putin, el va merge cu siguranță în Moldova și poate mai departe în România”
22:36 - CTP, încă marcat de cearta dintre Trump și Zelenski: „Nu sunt în stare în clipa de față, după ce am văzut și auzit aseară, să scriu, deși ar trebui”
21:49 - Val de mesaje negative către Ambasada SUA la București: „Pentru mărțișor ce ar trebui să vă oferim? Ce resurse naturale ați avea nevoie?” / „Vă rugăm să scrieți nativ, în rusă”
21:18 - Zelenski a ajuns la Downing Street, unde a fost primit de premierul britanic
20:32 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: „Este o perioadă în care cu toții ne punem o serie de întrebări. Universul se lasă greu descifrat”
18:38 - Toate ajutoarele SUA pentru Ucraina, inclusiv ultimele livrări de muniţie şi echipamente autorizate de Joe Biden, riscă să fie anulate
17:53 - Călin Georgescu, la protestul AUR: „Eu vreau să fiu judecat de voi toți, prin votul vostru liber. E dreptul vostru să decideți pe cine alegeți”
17:06 - Ilie Bolojan: „Susținerea garanțiilor de pace clare pentru Ucraina este o susținere indirectă a protecției pentru Republica Moldova”
16:54 - Ilie Bolojan va participa duminică la întrunirea liderilor europeni, de la Londra: „Securitatea Ucrainei este și securitatea României”