Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a susținut, joi, o conferință de presă, în care a vorbit despre deciziile de recalculare a pensiilor.
Ministrul a fost întrebată în legătură cu greșelile care s-au făcut în calcularea pensiilor.
Bucura-Oprescu a menționat că erorile în recalcularea pensiilor sunt considerate cazuri izolate. Ea a precizat aceste erori vor fi verificate și revizuite, și că drepturile pensionarilor nu vor fi diminuate.
“Erorile sunt cazuri izolate și în cazul erorilor, acestea vor fi verificate, vor fi revizuite, iar drepturile pensionarului nu vor fi diminuate în niciun fel. Drepturile pensionarului vor fi revizuite prin decizia de revizuire.
Acum, colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice, de altfel, după cum au și articolul lege, fiindcă există posibilitatea revizuirii dosarului de recalculare, atât la inițiativa Casei de Pensii, din oficiu, dar și la inițiativa pensionarului. Colegii noștri de la Casele Teritoriale de Pensii, imediat ce am terminat recalcularea, continuă să facă aceste verificări, astfel încât să avem cât mai clară situația cu privire la acestea și să avem cât mai puține erori”.