Cea mai scăzută temperatură înregistrată luni dimineața a fost la Întorsura Buzăului. Termometrele au arătat -22,9 grade

Cea mai scăzută temperatură înregistrată luni dimineața a fost la Întorsura Buzăului. Termometrele au arătat -22,9 grade
Image by Alex Prykhodko from Pixabay

Cea mai scăzută temperatură raportată în dimineața zilei de luni a fost la Întorsura Buzăului unde termometrele au arătat minus 22,9 grade Celsius.

Dimineață geroasă la Întorsura Buzăului

Și în următoarele zile vremea se va menține geroasă, iar în această zonă se vor înregistra temperaturi de minus 20 de grade, după cum spune meteorologul Ovidiu Câmpean, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud din Sibiu, conform G4media.

Orașul Întorsura Buzăului este denumit și „Mica Siberie” tocmai din cauza faptului că aici este unul dintre polii frigului din România. Aici, în fiecare iarnă se înregistrează temperaturi foarte scăzute.

Alte recorduri de temperaturi scăzute

În februarie 2023, locuitorii de la Întorsura Buzăului au îndurat trei zile la rând de ger; -31,1 grade pe 9 februarie, -29 grade pe 10 februarie și -26 de grade pe 11 februarie.

Alte zile geroase de la Întorsura Buzăului au fost pe 8 ianuarie 2015 când termometrele au arătat 34,6 grade și pe 10 ianuarie 2017 când au fost -32 de grade. Cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol a fost în Întorsura Buzăului de -35,8 grade Celsius, în 8 februarie 2015. Această valoarea nu a mai fost atinsă din 1939.