Cei care participă la festivaluri și concerte în cazul unui cod roșu de vijelii ar putea fi evacuați, spune Raed Arafat

Cei care participă la festivaluri și concerte ar putea fi evacuați în cazul emiterii unui cod roșu de vijelie, a precizat șeful DSU, Raed Arafat.

„În cazul în care există festivaluri și apare un cod roșu de vijelie, vom informa oamenii și eventual vom evacua zona, dacă e necesar. Aici, de la caz la caz, se ia decizia de către cei care gestionează festivalul respectiv. Ideea e să evităm un moment în care să înceapă o furtună mare și oamenii să fie într-un spațiu și să încerce toți să se evacueze, e periculos”, a explicat Arafat, într-un interviu pentru Digi 24.

El a explicat că nu se vor trimite mesaje RO Alert care să avertizeze populația privind temperaturile caniculare.

Excepție va fi dacă în timpul unui cod roșu de caniculă, va exista și o avertizare meteo de vreme extremă.

„În situația în care apare un nowcasting de vijelie, ploi, grindină, se va trimite instant un mesaj RO Alert pentru ca oamenii să se adăpostească, pentru că acum, șansa de apariție a vijeliilor este destul de mare”, a declarat șeful DSU.