Cei șapte tineri din Vaslui, acuzați că au violat o fată de 18 ani și au privat-o de libertate, s-au prezentat miercuri la postul de poliție din Văleni, pentru a semna în registrul persoanelor aflate sub control judiciar.
La ieșirea din secția de poliție, tinerii au avut parte de sprijinul localnicilor, care s-au adunat la un magazin din apropierea postului de poliție, aruncând cu PET-uri spre jurnaliștii prezenți. Oamenii sunt de părere că presa le-a făcut satul de râs, relatează Agerpres.
„Voi, presa și televiziunile, ne-ați făcut satul de râs. Eu știu bine ce s-a întâmplat, am auzit ce s-a întâmplat și vă spun că fata nu este ușă de biserică. (…) Lăsați justiția să-și facă treaba. Dacă judecătorii au decis eliberarea băieților, au avut motivele lor. Dreptatea o face justiția, nu presa”, susține unul dintre localnici.
Un alt localnic care a condamnat însă faptele violatorilor, a spus că incidentul s-a produs din cauza faptului că tinerii nu au unde să lucreze.
„De fapt, aici e vina politicienilor. Ar trebui să se aplece mai mult asupra tinerilor, să le creeze locuri de muncă. Zona noastră este așa cum este din cauza celor care ne conduc. (…) Nu spun că cei șapte au o scuză pentru ce au făcut, nu zic că cei care nu lucrează trebuie să comită violuri, dar trebuie făcut și ceva pentru tineri”, a spus săteanul din Văleni.
Cazul celor 7 tineri, scăpați de arest în urma unei decizii judecătorești, a stâtnit numeroase controverse în spațiul public. O petiție online prin care se cere arstarea preventivă a violatorilor a fost semnată în câteva zile de peste 200.000 de persoane.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri, că CSM-ul urmează să dea o soluție în acest caz săptămâna următoare. (Detalii AICI)