Caz halucinant surprins de polițiștii din orașul Făget, județul Timiș. Aceștia au descoperit că un tânăr care cerșea în fața unui supermarket, folosindu-se de un presupus handicap obținea într-o singură zi o sumă impresionantă.
Tânărul cerșea folosind un carton pe care scria, mare: „Generozitatea dumneavoastră mă va ajuta să mă ridic pe picioare”.
După ce a obținut banii, tânărul în vârstă de 21 de ani, s-a ridicat din scaunul cu rotile și a plecat pe propriile picioare.
„Întrucât exista suspiciunea că bărbatul în cauză nu ar suferi de vreun handicap, polițiștii l-au monitorizat, depistându-l în aceeași zi pe o stradă din apropierea centrului comercial, mergând fără ajutor, pe propriile picioare“, a transmis Poliția Timiș potrivit publicației Buletin de Timișoara.
Agenții de poliție care l-au urmărit l-au reținut imediat și au descoperit că bărbatul făcea parte dintr-o grupare de cerșetori originari din Republica Moldova.
Conform anchetatorilor, rețeaua reușea să strângă sume impresionante, ajungând la aproximativ 10.000 de lei pe zi. În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat și pe liderul grupării, un bărbat de 41 de ani, care a pus la punct această afacere.
Se pare că bărbatul a recrutat încă alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, cărora le-a oferit cazare și le-a cerut să cerșească, pretinzând că sunt persoane cu dizabilități.
„Continuând verificările, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi fost convins de un bărbat de 41 de ani, tot din Republica Moldova, să practice cerșetoria și să împartă sumele câștigate, acesta fiind ulterior depistat în trafic de către polițiști. (…) S-a stabilit că în perioada 1.12.2024 – 31.01.2025, persoanele implicate obțineau zilnic sume cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei“, au mai declarat autoritățile, scrie sursa citată.
Polițiștii au stabilit că schema a funcționat timp de aproape două luni, perioadă în care membrii rețelei au înșelat numeroase persoane prin apelul la mila publică. Cei șapte suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de înșelăciune și complicitate la înșelăciune și vor fi prezentați magistraților cu propunerea de arestare preventivă.