CFR Călători a anulat mai multe curse, după ce Ordonanța „trenuleț” a intrat în vigoare. Sindicaliștii anunță proteste

CFR Călători a anulat mai multe curse, după ce Ordonanța „trenuleț” a intrat în vigoare. Sindicaliștii anunță proteste
Sursa foto: Arhivă personală

Angajații tot mai multor sindicate amenință cu proteste în urma măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Sindicaliștii anunță proteste, în timp ce CFR Călători anunță că va reduce numărul trenurilor care circulă pe mai multe rute. După ce, în repetate rânduri, biletele de tren au suportat scumpiri, vestea dată de CFR i-a indignat și mai tare pe călători.

Directorul CFR Călători își dorește să eficientizeze activitatea companiei prin mai multe măsuri care implică reducerea numărului de trenuri. Traian Preoteasa își justifică decizia prin modificările legislative care au intrat în vigoare pe 1 ianuarie. În același timp, sindicaliştii dau vina atât pe lipsa angajaților, cât şi pe lipsa plăţii orelor suplimentare, care sunt prevăzute în ordonanţa „Trenuleţ”, potrivit Observator News.

„Directorul general Traian Preoteasa a dat o circulară în teritoriu ca fiecare regională să vină cu măsuri de eficientizare a activităţii, în care se menţionează inclusiv anulări de trenuri Regio. Din această cauză vom asista la mai puţine trenuri pe reţeaua feroviară românească, impact ce va avea consecinţe asupra mobilităţii oamenilor”, a declarat Adrian Bărbulescu, editor „Club Feroviar”.

Rutele pe care vor circula mai puține trenuri CFR Călători

Până în prezent, sunt şase rute anulate de CFR Călători: patru dintre acestea Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, celelalte două, Bucureşti Obor – Feteşti şi retur.

CFR Călători a anunţat pentru Observator că va reduce numărul trenurilor pe mai mult rute, inclusiv Bucureşti – Braşov. Deși este vorba despre cel puţin 17 garnituri, compania de stat susține că cetățenii nu vor avea de suferit.

Liderii de sindicat anunță proteste

Liderii de sindicat sunt revoltaţi şi anunţă proteste.

„Ordonanţa ‘trenuleţ’ care spune că interzice efectuarea de ore suplimentare cu plata acestora, dacă nu se compensează. La CFR Călători nu se poate compensa. Anul acesta se fac alte posturi libere şi iar se taie tot ce rămân posturi vacante prin pensionare”, a declarat Rodrigo Maxim, lider de sindicat.

Nici capitolul infrastructură nu este unul cu care ne putem mândri. În 30 de ani au fost modernizaţi 600 de kilometri de cale ferată şi doar opt au fost construiţi de la zero.