Cine este bărbatul care a decedat în urma exploziei de la rafinăria Petromidia. Avea doar 32 de ani (FOTO)

Cine este bărbatul care a decedat în urma exploziei de la rafinăria Petromidia. Avea doar 32 de ani (FOTO)
Explozie la Rafinăria Petromidia

Incendiul de la rafinăria Petromidia, din Năvodari, s-a lăsat cu victime. În total, șase: Persoane internate în stare gravă, dar și un deces. Iulian Atanasiu s-a stins în urma exploziei de la rafinărie, un tânăr în vârstă de doar 32 de ani.

Iulian Atanasiu era căsătorit și avea un copil copil mic. Soția sa lucrează, de asemenea, la Rompetrol. Bărbatul a avut un ghinion teribil. Intrase de dimineață la pe tură și urma să iasă de la serviciu la ora 14:00. Explozia puternică a avut loc la ora 12:30, urmată de incendiul violent. Inițial, angajatul de la rafinărie a fost dat dispărut.

Ultima postare publicată de către Iulian Atanasiu a făcut-o în dimineața de joi, când a publicat o poză cu un răsărit de soare, la care a adăugat „Cine se trezește de dimineață… Lucrează în ture!”.

Iulian Atanasiu, bărbatul care a decedat în urma exploziei de la rafinăria Petromidia, Năvodari (2021)

Cum se explică explozia de la rafinăria Petromidia

Felix Crudu, directorul general de la Rompetrol Rafinare, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12:30. Nu din cauza unei erori umane, ci a echipamentului, care a cedat.

„Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”, a declarat oficialul Rompetrol.

Instalațiile de la Petromidia au fost în revizie în 2020, potrivit directorului general al companiei, cu toate verificările la zi.