Circulația pe DN 2, în județul Buzău, a fost reluată: Traficul, monitorizat de polițiști

Circulația pe DN 2, în județul Buzău, a fost reluată: Traficul, monitorizat de polițiști
Foto: bzi.ro

Circulaţia pe DN 2 (E 85), închisă încă de miercuri din cauza viscolului, a fost deblocată, vineri după-amiază, în judeţul Buzău, pe tronsonul care face legătura cu judeţul Vrancea, accesul autovehiculelor făcându-se controlat, sub monitorizarea Poliţiei, informează Mediafax.
       
Potrivit comisarului Florina Crucianu de la IPJ Buzău, circulaţia pe DN 2 a fost redeschisă vineri după-amiază, însă pentru a nu se înregistra blocaje accesul autovehiculelor se face sub supravegherea poliţiştilor. 
       
Pe DN 2 B Buzău, limita cu judeţul Brăila, este permis accesul începând de vineri la prânz, însă numai pentru maşinile sub 3,5 tone. 
       
DN 2 (E85) rămâne însă închis pe tronsonul care face legătura cu judeţul Ialomiţa. De asemenea, sunt în continuare închise DN 2C Costeşti – Smeeni -Padina şi DN 22 Râmnicu Sărat, limită cu judeţul Brăila. Totodată, sunt blocate din cauza zăpezii 14 drumuri judeţene, majoritatea în zona de câmpie a judeţului Buzău, unde oamenii nu au energie electrică de două zile.