Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din județul Iași s-a stins din viață, după ce a mâncat ciupercile culese chiar de el. Soacra acestuia este cea care a preparat ciupercile, însă atât ea, cât și fiica acesteia se află într-o stare critică.
Potrivit autorităților, bărbatul ar fi cules ciupercile dintr-o pădure din județul Neamț, iar după ce acestea au fost consumate, cei trei oameni au acuzat stări de rău. La fața locului s-au deplasat medicii de pe SMURD, care l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator. În ciuda încercărilor de a-l salva, din păcate nu s-a mai putut face nimic.
Cele două femei se află acum la spital, soția bărbatului fiind în comă, internată pe secția de terapie intensivă, de la Spitalul Județean „Sfântul Spiridon”, din Iași , iar mama acesteia, în vârstă de 92 de ani, aflându-se în stare critică, la Neurochirurgie.
„Intervenţie Terapie Intensivă SMURD la Moșna, unde o familie a mâncat ciuperci. Bărbatul de 48 ani era în comă, cu stop respirator, apoi cardiac. Nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Soția lui e internată la noi în Terapie, iar mama la Neurochirurgie.
Una din pacientele aduse de TIM din localitatea Moşna este pacienta V. M., 92 ani, intoxicație accidentală acută cu ciuperci (ciuperci culese dintr-o pădure din județul Neamț, aduse de fiul și nora acesteia, preparate în casă, din care au mâncat toți trei). Pacienta a fost adusă intubată și ventilată mecanic de la domiciliu. I-am făcut CT cranio-cerebral și torace nativ. Rezultatul CT: AVC ischemic parietal drept în teritoriul ACM; focar pneumonic LIS. După lavaj gastric, consultul toxicologic, cardiologic și diabet am dirijat-o la UPU Spitalul N.Oblu-Neurologie în continuare IOT și VM, fără suport vasopresor, stabilă hemodinamic”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, potrivit BZI.