Un bărbat care a căzut pe stradă în centrul Clujului, la 300 metri de două ambulanțe și de un spital, a fost lăsat să zacă acolo, informează B1 TV.
Trecătorii i-au oferit primul ajutor, i-au dat apă și au sunat la salvare.
Horia Simu, manager ambunanță Cluj, a declarat că în zonă era Spitalul de Ginecologie și două ambulanțe, una era goală, iar în cealaltă era doar șoferul, cadrele fiind în spital.
Ambulantierul a sunat prin stație la dispecerat și a chemat o ambulanță pentru bărbatul căzut în stradă care a cerut ajutor.
Cu toate acestea, Simu spune că o să facă o comisie de disciplină pentru a afla de ce ambulantierul nu a coborât din mașină să evalueze starea de sănătate a bărbatului.
Simu a mai precizat că ambulanța respectivă a fost trimisă la o gravidă din Turda la două minute de la incidentul șocant.
O anchetă a serviciului de ambulanţă Cluj va stabili acum dacă şoferul va fi sancţionat pentru că nu a intervenit.