CNAIR: Au fost identificate aproximativ 70 de șuruburi slăbite la parapetul Podului de la Brăila

CNAIR: Au fost identificate aproximativ 70 de șuruburi slăbite la parapetul Podului de la Brăila
Sursa foto: Facebook

Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat cu fast în urmă cu puțin peste o lună, se confruntă cu probleme majore la nivelul parapeților. Aproximativ 70 de șuruburi slăbite au fost identificate de către constructorul italian Webuild, care realizează verificări asupra structurii, relatează G4Media.ro.

Deși nu există riscul prăbușirii podului, aceste defecțiuni ridică semne de întrebare asupra calității lucrărilor și supravegherii în implementarea proiectului.

Parapetul podului de la Brăila: 70 de șuruburi slăbite

Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila, considerat cel mai mare din România și al treilea din Europa ca deschidere centrală, se confruntă cu o situație alarmantă la nivelul parapeților.

Constructorul italian Webuild, responsabil pentru implementarea proiectului, a efectuat verificări asupra celor aproximativ 100.000 de șuruburi ale parapetului și a constatat că aproximativ 70 dintre acestea sunt slăbite.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), verificările sunt în plină desfășurare și se va continua cu strângerea șuruburilor care prezintă probleme. Operațiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.

„Mâine va continua verificarea celorlalte șuruburi pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice.
Operațiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.”, scrie compania de Drumuri pe pagina sa de Facebook.

Defecțiunile, remediate pe cheltuiala constructorului

Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, a atras atenția constructorilor că podul va fi recepționat doar dacă respectă standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR, iar defecțiunile trebuie remediate pe cheltuiala constructorului.

Imaginile surprinse de localnici arată șuruburi desprinse din parapeți, fapt ce ridică preocupări în rândul populației și al specialiștilor. Cu toate acestea, autoritățile asigură că nu există nicio amenințare directă pentru siguranța podului.

Podul de la Brăila, care a costat peste 2 miliarde lei și a fost finanțat în proporție de 85% prin fonduri europene, este parte a unui contract semnat cu Asocierea italo-niponă WeBuild/Astaldi – IHI Infrastructure. Acest contract reprezintă unul dintre cele mai mari pentru infrastructura rutieră și include și realizarea unor drumuri de legătură în zonă.