Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de ninsori viscolite temporar pentru județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș. Atenționarea a intrat în vigoare la ora 12 și va fi valabilă până vineri dimineață, la ora 2.
Până vineri dimineață, la ora 2, în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 55-65 km/h, temporar viscolind ninsoarea, spun meteorologii.
Totodată, zona de munte va fi sub un Cod galben de viscol până sâmbătă, la ora 10. Mai exact, la munte, dar în special la altitudini de peste 1.600 metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80-100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea va fi redusă, iar zăpada va fi troienită.
ANM a explicat că în zona marcată cu galben „fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceață) vor fi temporar periculoase pentru anumite activități, dar altfel sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.
Până vineri dimineață, vremea din Capitală va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, a precizat ANM.
„Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -2…1 grad. Cerul va fi mai mult senin până spre orele serii, apoi se va înnora treptat, dar condițiile de precipitații vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, care la rafală vor atinge viteze în general de 35…40 km/h”, au mai menționat meteorologii.
Mai departe, de vineri la ora 8 și până sâmbătă la ora 10, valorile termice vor fi în scădere în cel mai mare oraș al țării.
„Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -8 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare pe parcursul zilei, însă probabilitatea pentru precipitații se va menține redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în orele amiezii”, a adăugat ANM.