Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, luni, atenţionarea Cod galben de vreme severă, valabilă până la ora 23:00, restrângând numărul judeţelor vizate integral de la 19 la 14.
Astfel, în următoarele 12 ore, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia, Maramureş şi zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.
Mai mult, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
Judeţele vizate în totalitate de noua atenţionare sunt: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, scrie dcnews.ro.