Cod roșu de inundații pentru râuri din Galați și Tulcea, a anunțat INHGA

Cod roșu de inundații pentru râuri din Galați și Tulcea, a anunțat INHGA
foto simbol: Pixabay

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, duminică, două avertizări de tip Cod roșu de inundații pentru râuri din județele Galați și Tulcea.

Cod roșu de inundații pentru râuri din județele Galați și Tulcea, potrivit INHGA

Avertizareaemisă pentru Galația intrat în vigoare la 17:45 și este valabilă până la ora 24. Codul roșu se referă la Călmățui, Geru – bazin amonte confluență cu râul Suhu (afluenți ai Siretului), Corazel (afluent al Bârladului).

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri aleCOTELOR DE PERICOLpe râurile din bazinele hidrografice: Călmățui, Geru – bazin amonte confluență cu râul Suhu (afluenți ai Siretului), Corazel (afluent al Bârladului),județul Galați.Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Călmățui – bazin superior”, a precizat INHGA.

Avertizarea emisă pentru județul Tulcea a intrat în vigoare la 15 și este valabilă până la22. Codul roșu vizează Taița – bazin superior amonte S. H Hamcearca.

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri aleCOTELOR DE PERICOLpe râurile din bazinele hidrografice: Taița – bazin superior amonte S.H. Hamcearca,județul Tulcea”, se arată în avertizarea emisă de INHGA.

Florin Cîțu, ședință cu prefecții pe fondul inundațiilor din țară

Până în prezent, autoritățile au confirmat două decese provocate de inundații, conform precizărilor făcute duminică de premierul Florin Cîțuîn ședința cu prefecții, unde le-a cerut mobilizare exemplară pentru intervenții cât mai rapide acolo unde situația o impune.

„În acest moment, situația este următoarea. Avem 77 de localități din 26 de județe care sunt afectate și municipiul București, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 24 de case, 273 de curți, 22 de subsoluri-beciuri, de pe 42 de străzi, precum și pentru degajarea unui acoperiș, 33 de copaci căzuți pe carosabil, au fost afectate 25 de autoturisme. Din păcate, avem două decese confirmate. Transmit pe această cale condoleanțe familiilor. Suntem în căutarea unui bărbat care a fost luat de ape în cursul zilei de vineri”, spunea primul-ministru.

Tot atunci, premierul anunța și că Guvernul va adopta un HG pentru a facilita acordarea de ajutoare către familiile afectate de inundații.

„Pe mine mă interesează să vedem dacă este nevoie de resurse suplimentare pentru a interveni cât mai rapid în localitățile afectate, mai ales acolo unde avem cod roșu de inundații, aici vorbesc de județele Bacău, Vrancea, Galați, Brăila. În aceste 24 de ore am fost în legătură cu domnul Raed Arafat, secretar de stat, domnul ministru de Interne. Așa cum v-am spus și ieri, vreau să avem în toate județele o mobilizare exemplară pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales în județele care sunt cele mai afectate. Repet, dacă este nevoie de resurse suplimentare, orice fel de resurse solicitați de urgență, și domnul Raed Arafat, și eu suntem aici pentru a răspunde imediat acestor solicitări. În același timp, să știți că, așa cum am făcut și la Vrancea, județele-vecine pot să vină în ajutor”, adăuga Florin Cîțu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”
16:30 - Tiberiu Boşutar, deputat-ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții