Cod ROZ de furtună în București: Școli închise, trafic blocat, multă panică și agitație pentru o ploaie scurtă cu pagube minime

Cod ROZ de furtună în București: Școli închise, trafic blocat, multă panică și agitație pentru o ploaie scurtă cu pagube minime

Furtuna care s-a abătut asupra Bucureștiului și privită cu spaimă atât de specialiști, cât și de autorități, a provocat mai mult pagube psihice decât fizice,până în acest moment.

Opt copaci au căzut miercuri seara, în Capitală, în urma Codului galben de furtuni emis de ANM, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, ISU a acționat pentru extragerea apei din 4 subsoluri și pentru indepartarea unui copac cazut pe carosabil. Ca urmare a acestor evenimente, 5 autoturisme au fost avariate. Nu au fost înregistrate victime.

Pe Calea Giuleşti, un copac căzut pe fire de electricitate, la Cotul Siretului, o creangă a căzut pe stradă, iar pe Bulevardul Iuliu Maniu, vis-a-vis de Piaţa Veteranilor, un copac a fost doborât de vânt pe o maşină. Alţi doi copaci au căzut pe Bulevardul Kiseleff, unul în zona Piaţa Presei şi unul în zona Arcul de Triumf, menţionează ISU Bucureşti.

Reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov mai precizează că pe Calea Giuleşti, un arbore a căzut pe firele de electricitate, iar o maşină parcată pe în zona bulevardului Iuliu Maniu a fost avariată din cauza unui copac căzut.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov, pompierii au acţionat, în Bucureşti pentru îndepărtarea a opt copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme sau linii electrice. De asemenea, pompierii au intervenit în judeţul Ilfov pentru extragerea apei din patru subsoluri şi pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri mai multe atenţionări cod galben de furtuni pentru Capitală şi mai multe judeţe, meteorologii precizând că vijelia se va intensifica în Bucureşti după ora 20.00

„Intervalul critic pentru Bucureşti îl apreciem între orele 20.00 şi 1,2,3 noaptea, când norii de furtună îşi vor face apariţia şi aici şi intensificările de vânt le apreciem în jurul a 55-65 de kilometri pe oră. De asemenea, vântul poate lua aspect de vijelie, este posibil ca, în anumite cartiere, să atingă chiar viteze mai mari de 65 de kilometri pe oră”,a precizat meteorologul Gabriela Băncilă, la comandamentul de urgenţă care a avut loc la Primăria Capitalei, scrie Mediafax.

Tags: