Codruța Kovesi: Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive (VIDEO)

Codruța Kovesi: Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive (VIDEO)
Foto: B1 TV

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, marți, că rolul pedepsei penale ar putea fi îndeplinit prin recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive, care ar descuraja astfel corupția.

„Aşa cum am spus şi la bilanţul DNA, peste 310 milioane de euro aşteaptă să fie executate. Sunt hotărâri definitive care pot fi executate. Dacă această sumă ar intra efectiv în bugetul de stat, spre exemplu, ar putea fi dublate salariile medicilor pe anul următor sau ar putea fi folosiţi în alte variante. Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea acestor prejudicii care, repet, sunt luate prin hotărâri definitive şi trebuie executate. Astfel, ar putea fi descurajată corupţia, iar scopul pedepsei, care nu este doar represiv, ci este şi unul preventiv, ar fi atins”, a spus Kovesi.

Guvernul va crea o structură specială pentru valorificarea la nivel naţional a bunurilor confiscate în cadrul procedurilor judiciare penale, care se va numi „Oficiul Naţional de Management al Bunurilor Sechestrate/Confiscate”. Scopul acesteia este de a creşte gradul de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni la cel puţin 25 la sută și va primi avizul Guvernului până la sfârşitul lunii martie, potrivit un document consultat de Mediafax.

Procurorul şef al DNA a mai precizat că modelul francez poate fi luat în calcul și pentru țara noastră.

„Modelul francez este un mod eficient, prin ceea ce ne arată datele statistice publicate de această instituţie. Noi susţinem orice formulă legislativă sau instituţională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate şi faţă de care s-a dispus confiscarea”, a afirmat Codruța Kovesi.

Codruța Kovesi, despre recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive

Urmăriți B1TV.ro și pe
`