Scandalul ”pacienților sub acoperire”. Colegiul Medicilor din România: Medicii se declară indignați și îi cer ministrului Sănătății să retracteze afirmaţiile

Scandalul ''pacienților sub acoperire''. Colegiul Medicilor din România: Medicii se declară indignați și îi cer ministrului Sănătății să retracteze afirmaţiile
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

ColegiulMedicilor susține că inițiativaministrului Sănătății, de a trimite ”pacienți sub acoperire” în spitale pentru a identifica personalul care cere spagă, a produs „indignare în rândul medicilor”.

”CMR crede cu tărie că acela care stă în capul sistemului nu trebuie să-i blameze pe cei pe care se sprijină sistemul. A face astăzi o astfel de acţiune ca aceea preconizată în termeni neclari şi nereglementată juridic, nu înseamnă decât o incitare la comiterea de infracţiuni, chiar dacă ea s-ar baza pe nişte informaţii discutabile dintr-un chestionar realizat sub protecţia anonimatului”, a declarat președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean.

Totuși, el a precizat că personalul medical ”se dezice vehement de faptele de corupţie ale personalului şi le condamnă cu tărie”.

RĂZVAN SIMION ARUNCĂ BOMBA ANULUI! DETALII ȘOCANTE DESPRE DANI OȚIL

„Oricare pacient care intră în insituţia sanitară se va gândi la medici şi la personalul sanitar ca la posibili infractori, iar medicii şi personalul sanitar se vor gândi la pacienţi ca la posibili delatori. În locul doamnei ministru aş insista să vorbesc despre programele şi proiectele de succes pe care le-a înfăptuit Ministerul Sănătății, aş vorbi despre creşterea substanţială a bugetului pentru investiţii şi, cu siguranţă, aş insista asupra a ceea ce este mai valoros în sistemul sanitar şi pe care acesta se sprijină. Concret, aş insista pe calitatea umană şi profesională a medicilor”, consideră președintele Colegiului Medicilor.

DEZVĂLUIRI ȘOC DESPRE ANDREEA MARIN. ESTE VORBA DESPRE SINUCIDERE (GALERIE FOTO)

Mediciisunt supărați și pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a afirmat că „În sistemul medical lipsește calitatea umană”: „Iată că, în interval de o săptămână, în mediile de informare au apărut declaraţii, mai întâi ale ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici şi apoi ale ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care au produs indignare în rândul medicilor. Primul dintre ei, ministrul Teodorovici a declarat într-o conferinţă ca ‘ceea ce lipseşte în sistemul sanitar, este calitatea umană. 100% din populaţie ar spune acelaşi lucru’. Această afirmaţie a fost făcută în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care nu a avut nicio reacţie publică. Mai mult, la câteva zile după declaraţiile domnului ministru Eugen Teodorovici, doamna ministru Sorina Pintea a ieşit cu o declaraţie prin care trimite în spitale pacienți ‘sub acoperire’ pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită”.