Eveniment
Comandamentul de acțiune împotriva gheții pe Dunăre a fost activat de vineri de Ministerul Transporturilor. Comandamentul a fost activat întrucât condiţiile meteo din ultimele zile au dus la formarea unor sloiuri şi poduri de gheaţă pe Dunăre.
În prezent, în Tulcea şi în aval de Tulcea, curg gheţuri, iar navele trebuie adăpostite sau urcate pe mal.
Gheaţa se distruge pe sectorul Dunării cuprins între Baziaş şi Sulina şi lucrul este organizat în grupe operative, în porturile Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina.