Comisia de Etică a Universității București: Trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică

Comisia de Etică a Universității București: Trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică
Foto: epochtimes-romania.com

Prevederea privind reducerea cu 30 de zile a perioadei de detenţie în cazul deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice în penitenciar trebuie eliminată din lege pentru că decredibilizează ideea de cercetare ştiinţifică, au declarat, joi, membrii Comisiei de Etică de la Universitatea Bucureşti.

Unul din ”cazurile de record absolute” a fost cel al lui George Copos, care a primit pentru cinci lucrări, nevalidate ca fiind ştiinţifice toate, o reducere a pedepsei cu 150 de zile, potrivit preşedintelui Comisiei de Etică, Marian Popescu.

Pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific realizată în regim de detenţie persoana privată de libertate primeşte, în prezent, o reducere a pedepsei cu 30 de zile.

„Am observat că este imperfect cadrul legal existent. Imperfecţiunea majoră se referă la modul în care este stabilit caracterul ştiinţific al unei lucrări. Elementele de legislaţie privind executarea pedepsei prevăd două condiţii: deţinutul îşi găseşte un profesor universitar care îi dă o recomandare sau îi scrie directorului penitenciarului că un anumit deţinut face o lucrare ştiinţifică şi al doilea element este că lucrarea trebuie publicată la o editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Ar trebui să existe filtre mult mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are un caracter ştiinţific”, a arătat Popescu citat de Mediafax.

Preşedintele Comisiei de Etică a explicat că în universităţile româneşti, ca în toată lumea, se ştie ce înseamnă un parcurs ştiinţific şi este de domeniul improbabilului ca un deţinut să poată face o lucrare ştiinţifică în detenţie.

„Noi am propus câteva filtre. La analiza pe care am avut-o, Comisia de etică a ajuns la o concluzie mult mai simplă, şi anume că trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică. Menţinerea ei nu face decât să vicieze în continuare relaţii consolidate, nu face decât să vulnerabilizeze, să decredibilizeze ideea de cercetare ştiinţifică”, a spus Marian Popescu.

Profesorul Georgeta Ghebrea, membru al Comieiei de Etică, a spus că în realitate nu este vorba despre lucrări cu caracter ştiinţific, ci despre lucrări cu caracter pseudo-ştiinţific.

„Argumentele în favoarea eliminării acestei măsuri sunt următoarele: dificultatea, dacă nu imposibilitatea de a desfăşura o cercetare ştiinţifică în regim de detenţie şi consecinţa practică, că marea majoritate a acestor lucrări sunt pseudo-lucrări ştiinţifice, nu au o validare ştiinţifică corespunzătoare, efectele perverse produse de această măsură, şi anume generarea de corupţie, scrierea de către alţi oameni a acestor lucrări presupuse a fi scrise de către deţinuţi, plagiatul şi toate aceste demersuri duc la trecerea în derizoriu a ideii de cercetare ştiinţifică, lucru cu care noi nu putem să fim de acord”, a explicat Georgeta Ghebrea.

În 15 iunie, Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a cerut modificarea legislaţiei privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar, considerând că prevederile actuale au o „imperfecţiune majoră”, întrucât permit reducerea pedepsei, dar decizia privind caracterul ştiinţific este luată de nespecialişti. Solicitarea a venit ca urmare a sesizării lui Cătălin Parfene, membru al comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, care l-a acuzat pe George Copos că a plagiat una din lucrările sale.

Propunerea de eliminare din lege a prevederii care permite reducerea pedepsei pentru deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice va fi trimisă în Parlament.

Tags: