Eveniment
Un angajat al căii ferate din Constanţa a fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc, în timp ce făcea lucrări la terasamentul căii ferate în Portul Constanţa. Bărbatul a fost confundat cu un hoţ de fier vechi.
Cel care a comis fapta este un agent de pază. Potrivit oamenilor legii, bărbatul împuşcat a fost cel care a sunat la Secţia Regională Poliţie Transporturi Maritime şi a anunţat incidentul. Victima a fost transportată la spital, însă viaţa nu i-a fost pusă în pericol.
O echipă de poliţişti a Secţiei Transporturi Maritime continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.