Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis Corpul de control și Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, după mai multe acuzații grave privind lipsa analgezicelor și prezența gândacilor în saloane.
„În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la situația de la Centrul de Arși al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, Ministerul Sănătății face următoarele precizări: Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecția Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecțiile asociate asistenței medicale și respectarea protocoalelor de dezinsecție. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătății efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curățenie, dezinsecție, deratizare, precum și situația stocurilor de analgezice”, a scris Rogobete, pe pagina de Facebook.
„Am citit cu mare atenție scrisoarea deschisă a pacientei. Mărturia ei este cutremurătoare. Este inacceptabil, inadmisibil, ca în România anului 2025 un pacient să sufere de durere strigând după ajutor. Nu există scuză care să justifice lipsa empatiei și a unui tratament corespunzător al durerii. Am sesizat oficial Colegiul Medicilor din România și am cerut declanșarea unei anchete disciplinare privind aplicarea protocolului terapeutic de analgezie în acest caz”, a adăugat acesta.
Ministrul spune că este pregătit să ia toate măsurile necesare. El subliniază că este foarte importantă „grija față de pacient”.
„Sunt hotărât să iau toate măsurile necesare. Nu accept nicio explicație fără argumente și nu tolerez abateri de la obligația fundamentală a oricărui cadru medical: grija față de pacient. Controlul este în desfășurare, iar la finalizarea acestuia vom face public raportul complet. Pacienții trebuie protejați, ascultați și tratați cu demnitate. Nu voi face niciun pas înapoi”, a adăugat acesta pe Facebook.
Sesizarea a fost făcută de o fostă pacientă care a donat piele pentru sora ei, grav rănită în urma unui incendiu, cu arsuri pe 70% din suprafața corporală, conform Adevărul.
„M-am temut să fac orice postare care să vorbească detaliat despre experiența noastră în acest spital, din perspectiva pacientului, al donatorului. Dar azi, când văd că bacteriile contactate îi iau și ultimele picături de energie de a mai lupta cu tot chinul pe care îl trăiește, nu mă pot așeza într-un colț și să plâng, așteptând doar ca Dumnezeu să o ajute. Poate greșesc azi făcând această postare. Sper să nu se răsfrângă asupra Laviniei. Dar acestea sunt spitalele din Romania. Acesta este centrul de arși autorizat de Ministerul Sănătății, sectia post-critic, la doar 3 uși distanță de rezerva Laviniei”, a povestit Alina, sora pacientei cu arsuri grave.