Fratele ministrului Sănătății, Victor Costache, va fi trimis în carantină timp de 14 zile, după efectuarea unei vizite în Italia.
Ministrul a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că fratele său revine de la Milano zilele acestea și, așa cum spune protocolul, va intra în carantină la domiciliu timp de două săptămâni.
Amintim că șase români au fost depistați pozitiv cu Covid-19. Ultimele două persoane ifectate sunt din Timișoara și suceava.
Un tânăr de 16 ani, nepot al bărbatului depistat marți cu coronavirus, a fost testat pozitiv la timișoara.
De asemenea, unbărbat în vârstă de 71 de ani din Suceava, care s-a întors din Lombardia în data de 28 februarie și se afla în autoizolare, a fost confirmat astăzi cu Covid-19. (Detalii AICI)
Un număr de 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală pe teritoriul României, pe fondul suspiciunilor de infecție cu noulcoronavirus. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică, care a mai precizat că, la nivel național, 35 de persoane sunt în carantină instituționalizată și sunt testate pentru COVID-19. (Detalii AICI)
În cazul primului pacient depistat cu Covid-19 în România, medicii au folosit un „amestec de două retrovirale foarte modern, care duce la vindecarea foarte rapidă a pacientului”, a declaratVictor Costache, ministrul interimar al Sănătății și omul propus pentru funcția plină, în timpul audierilor din comisiilede specialitate ale Parlamentului, premergătoare votului de învestitură. (Detalii AICI)