Piesa „Mamacita”, lansată de Frații Velea, proiectul muzical al celor doi fii ai Antoniei și ai lui Alex Velea, a generat reacții rapide în mediul online. Discuțiile s-au concentrat atât pe versuri, cât și pe expunerea publică a unor copii foarte mici într-un spațiu intens comentat.
Dominic și Akim, cei doi fii ai Antoniei și ai lui Alex Velea în vârstă de 9 și 11 ani, au lansat melodia „Mamacita” pe canalul lor de YouTube. Proiectul vine la scurt timp după debutul muzical al celor doi, marcat prin piesa „Te iubesc”.
În creditele melodiei publicate pe YouTube apare și Alex Velea, tatăl lor, menționat drept compozitor și autor al versurilor. Detaliul a alimentat și mai mult discuțiile privind implicarea adulților în construcția proiectului artistic.
Versurile au atras numeroase comentarii, unele critice, altele de susținere, iar discuția s-a mutat rapid din zona artistică spre cea educațională și socială. Mulți au ridicat întrebări legate de adecvarea mesajului la vârsta interpreților.
Printre fragmentele intens distribuite se regăsesc versuri precum:
„Mă duc în club, o iau la dans, îmi place că are haz,
mamă, ce fată nebună, pare că-mi face necaz.
O zic, pe bune, chiar îmi place de ea,
dar nu mă las până nu o fac a mea.”
„Luminile sunt fixate pe ea,
toți în jur: «uite-o, mă, pe fata aia»,
colorată mică, vine din Columbia,
ola, que pasa mi chica,
mami, vino încoa.”
(…)
„Shakalaka, fata asta e belea,
vreau să vii cu mine în Punta Cana sau Belize,
ia bani de la mami și plecăm în Caraibe.
(…)
Sângele îmi fierbe că e de latino vero,
mamasita, que bonita, dame, dame tu cosita.”
(in trad. Mami, ce drăguță, dă-mi, dă-mi chestia ta micuță)
Pe rețelele sociale au apărut numeroase comentarii care au criticat versurile și contextul lansării. Unii internauți au spus că mesajul nu este potrivit vârstei copiilor și că promovarea ar trebui tratată mai atent.
„La vârsta voastră singurul club în care ar trebui să fiți e ăla de lectură”, a comentat o persoană.
Au existat reacții și din partea unor persoane publice. Andreea Raicu a afirmat că piesa a întristat-o, spunând că astfel de formule au devenit prea normale: „Recunosc ca m-a întristat. Nu m-a șocat, ci m-a durut mai degrabă cât de normal pare.”
Dan Amariei, solistul trupei OCS, s-a declarat surprins de existența melodiei și de mesajul transmis: „Unde s-a ajuns?! în ce Dumnezeu de lume am ajuns să trăim?”.
În paralel, alți utilizatori au cerut mai puține atacuri la adresa copiilor și mai multă responsabilitate din partea adulților implicați în proiect.
„Promovarea unor copii în astfel de contexte ar trebui reglementată mult mai strict și interzisă”, menționează un alt comentariu.
Potrivit psihologului Yolanda Crețescu, analiza trebuie să distingă clar între rolul copiilor și deciziile luate de adulți, relatează HotNews. Minorii participă într-un cadru construit și gestionat de părinți, producători sau echipe creative.
„Problema e că niște adulți au decis ca propriii copii să devină ambasadorii acestui limbaj în spațiul public, asumându-și riscul hate-ului în locul lor.”
În opinia sa, responsabilitatea principală aparține celor care aleg conceptul artistic, aprobă mesajele și decid nivelul de expunere publică.
Psihologul susține că atenția publică trebuie orientată spre cei care decid conceptele, versurile, promovarea și expunerea. Copiii rămân interpreți minori într-un produs construit de adulți.
„Să direcționăm critica acolo unde trebuie: către părinți, producători, casele de discuri, platforme. Ei sunt cei care au puterea de a filtra, de a alege teme adecvate vârstei, de a proteja.”
Psihologul afirmă că minorii sunt adesea atrași de simbolurile maturității, fără să perceapă mesajul în aceeași cheie ca adulții. Pentru ei, anumite expresii pot însemna popularitate, putere sau apartenență la un grup.
„Copiii (mai ales preadolescenții) au un un scop final imaginar – de a deveni mari, importanți, maturi. Limbajul provocator, versurile despre club, atracție, bani și călătorii exotice reprezintă pentru ei un pașaport spre lumea adulților.”
Specialiștii explică faptul că, la aceste vârste, imitația modelelor culturale este frecventă și nu presupune automat înțelegerea profundă a conținutului.
Spațiul digital poate oferi vizibilitate rapidă, dar și presiuni puternice. Copiii aflați în centrul atenției pot deveni ținta unor reacții disproporționate, greu de gestionat emoțional.
„Însă, ceea ce copiii au nevoie este cu totul altceva: să fie feriți de expunerea publică masivă și de hate-ul care inevitabil urmează.”
Specialiștii recomandă ca proiectele publice în care sunt implicați minori să țină cont nu doar de succesul imediat, ci și de impactul pe termen lung asupra dezvoltării emoționale.