Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că Raed Arafat va merge la Sibiu şi la Alba Iulia pentru a discuta cu autorităţile de acolo înainte de a se lua o decizie cu privire la carantinarea celor două municipii, acesta menționând că „dacă vom ajunge în situaţia de a fi necesară carantinarea, nu vom ezita să luăm decizii în acest sens”.
Oficialul a fost întrebat ce alte mari oraşe se apropie de situaţia în care ar putea să fie supuse măsurii de carantinare, scrie News.ro.
„Aşa, din ce vedem evoluţia, evoluţia pe baza evaluărilor poate presupune decizia de carantinare pe Sibiu, de asemenea există pe Alba Iulia. Au mai fost discuţii la Timişoara, dar la Timişoara a existat un set de măsuri suplimentare de protecţie sanitară şi vedem în viitorul apropiat dacă reuşesc să oprească, oricum ei au tendinţă, din câte am văzut, de atenuare a curbei de creştere. De asemenea, la Cluj mai era, dar şi Clujul în ultima vreme am văzut că a luat măsuri foarte hotărâte şi, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile de carantinare. Dacă vom ajunge în situaţia de a fi necesară carantinarea, nu vom ezita să luăm decizii în acest sens”, a răspuns Orban.
Primul ministru a mai menționat că se intenţionează creşterea capacităţii de tratare a patologiei COVID cu 17 paturi în Cluj, cu 10 paturi de spital la Timişoara, unde se ia în discuţie introducerea în circuitul COVID a unui nou corp de clădire din Spitalul Municipal, în Bucureşti va creşte numărul de paturi pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2 la spitalele Malaxa, Matei Balş, iar la o secţie exterioară a spitalului Victor Babeş cel puţin 30 de paturi vor fi dotate cu oxigen şi sunt „discuţii foarte serioase” cu un spital privat care poate sigura 30 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19.
„Pe fiecare regiune a ţării avem un plan de creştere a capacităţii de tratare”, a adăugat Ludovic Orban.
Amintim că Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, joi, în raportul zilnic, că 10.142 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, la nivel național, dintr-un total de 35.762 de teste care au fost prelucrate de miercuri până joi.
Distribuția îmbolnăvirilor, per județe este următoarea: Alba 180 de cazuri noi (7155, număr total de cazuri confirmate), Arad 320 (7862), Argeș 177 (9067), Bacău 198 (10089), Bihor 228 (9772), Bistrița-Năsăud 137 (4043), Botoșani 122 (4442), Brașov 466 (13010), Brăila 55 (4041), Buzău 80 (4992), Caraș-Severin 109 (3487), Călărași 62 (2605), Cluj 413 (14281), Constanța 201 (8867), Covasna 100 (3036), Dâmbovița 205 (8410), Dolj 281 (9038), Galați 239 (7566), Giurgiu 38 (2585), Gorj 56 (3583), Harghita 65 (3859), Hunedoara 412 (6140), Ialomița 95 (3039), Iași 300 (14055), Ilfov 358 (9074), Maramureș 143 (6375), Mehedinți 41 (2774), Mureș 321 (8067), Neamț 204 (7655), Olt 97 (5079), Prahova 336 (13668), Satu Mare 198 (3265), Sălaj 114 (4322), Sibiu 379 (9065), Suceava 153 (10980), Teleorman 112 (4149), Timiș 271 (13705), Tulcea 48 (1991), Vaslui 72 (6040), Vâlcea 165 (6405), Vrancea 58 (4194).
Totodată, în acest moment, în spitalele din țară sunt internate 12.852 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus, 1.152 dintre acestea aflându-se în secțiile de terapie intensivă. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Bilanțul total al deceselor a ajuns la 8.510, cu 121 noi victime consemnate în intervalul miercuri, ora 10.00 – joi, ora 10.00. Este vorba despre 77 bărbați și 44 femei, care erau internați în unitățile medicale din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.
Totodată, 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.