Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București, a declarat, joi, la emisiunea ”Bună, România”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, că medicii din acest spital se confruntă cu probleme cauzate de unii pacineți.
Acesta a dat exemplu o domnișoară, întoarsă din străinătate, ”care a umplut netul de ce suferințe are dumneaei în spitalul Babeș”.
Potrivit lui Emilian Imbri fata nu se negativează și nu poate fi externată și, fiind asimptomatică,crează tot felul de probleme și acuză medicii că nu merg să o vadă.
Mai mult, fata ”adresează injurii, amenință că ne va reclama, de altfel asta și face pe internet, sună la soneria de alarmă în disperare”.
Managerul spitalului Victor Babeș din București consideră că nervizotatea fetei a crescut atunci când prietenul acesteia a fost externat deoarece a avut două teste negative.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Emilian Imbri a declarat, în coontextul sărbătorilor Pascale, că pentru unele persoane o să fie o perioadă mai dificilă.
”Pentru unii o să fie un pic mai greu pentru că nu se pot reîntâlni cu cei dragi, dar în spital, în momentul de față, noi am făcut și am externat tot ce se putea externa, în sensul că tot ce este vindecat”, a spus acesta.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat că, până joi, 16 aprilie, 7.707 de oameni au fost infectați cu noul Covid-19, dintre care 392 s-au stins din viață.
Dintre persoanele diagnosticate cu noul virus, cele mai multe cazuri sunt din județul Suceava, peste 1.900. Acest lucru a dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava, dar, totodată, și a 8 comune limitrofe.
De asemenea, și în localitatea Țăndărei din județul Ialomița au fost raportate mai multe cazuri de coronavirus. În acest context, prin Ordonanța Militară numărul 7 a fost instituită și în această localitate carantina.
Până în momentul de față, 243 de pacienți sunt internați la ATI.
În prezent, 1.357 de persoane au fost declarate vindecate.
Sute de români din afara țării au fost testați pozitiv cu SARS-COV-2, unii chiar stingându-se din viață în lupta cu virusul.
Mai precis, potrivit raportului publicat joi de Grupul de Comunicare Strategică, 718 de cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, cei mai mulți fiind în Italia, mai precis 422. Alți 196 sunt în Spania, 25 în Franța, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
Astfel că, de la începutul pandemiei de Covid-19 și până la acest moment, 55 de cetățeni români au murit în afara țării, după cum urmează: 13 în Italia, 14 în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia.
La nivel global, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus, virusul care a izbucnit în China la sfârșitul anului 2019, a depășit două milioane de cazuri.
Mai precis, peste 2.100.000 de persoane au fost testate pozitiv.
Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 136.000 , iar peste 523 de mii s-au recuperat.