CORONAVIRUS | Primele 81.000 de doze de la Astrazeneca au ajuns la Institutul Cantacuzino (VIDEO)

CORONAVIRUS | Primele 81.000 de doze de la Astrazeneca au ajuns la Institutul Cantacuzino (VIDEO)
Foto: Pixabay.com

Cele peste 81.000 de doze de vaccin AstraZeneca aduse ieri în România au ajuns, duminică dimineață, la Institutul Național „Cantacuzino”. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Programările pentru vaccinarea cu produsul AstraZeneca vor începe din 10 februarie.

În România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu produsul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice, a transmis Comitetul de coordonare a vaccinării.

De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Florin Cîțu, despre vaccinul AstraZeneca: În luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze

Amintim că premierul României, Florin Cîțu, a declarat, sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, după ce a făcut rapelul pentru vaccinul anti-Covid, că în această lună ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze de AstraZeneca.

„Câteva informaţii despre AstraZeneca care vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie, pentru AstraZeneca, persoane între 18 şi 55 de ani şi vom avea 180 de cabinete noi pentru AstraZeneca. Cred că de mâine (duminică – n.r.) încep să fie distribuite 81.600, dar programarea va începe din 10 februarie, deci avem şi această lună, începem să avem din ce în ce mai multe”, a spus oficialul.

Acesta a mai afirmat că începând cu luna martie programul de vaccinare se va accelera.

„Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deşi am rămas în topul din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie vin din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred că din luna martie şi vom merge către acea ţintă de 100.000 pe care ne-am propus-o de la început”, a precizat el.

Florin Cîţu: Vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino

Florin Cîțu a mai menționat că România va încerca să producă vaccinul anti-Covid-19, la Institutul Cantacuzino. Totodată, acesta a spus că țara noastră nu va achiziționa vaccinul Sputnik.

„Nu, România a avut o comunicare cu Comisia Europeană. Vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare, în urma unei întrebări adresate de Comiisia Europeană, şi ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar asta este varianta pe care mergem noi”, a afirmat primul ministru.

Întrebat când vom începem să producem vaccinul, oficialul a răspuns: „Am început discuţiile. Am spus că avem capacitatea. Aşteptăm răspunsul Comisiei Europene în acest sens”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`