COVID-19: 4 județe în scenariul roșu. Ilfov, lider detașat

COVID-19: 4 județe în scenariul roșu. Ilfov, lider detașat
Foto: facebook.com/PrefecturaBN

Ilfov este lider în topul județelor în funcție deratade infectare, calculatăîn ultimele 14 zile, ceea ce menține regiunea din jurul Bucureștiului în scenariul roșu și implicit, restricțiile.

Ilfov are o rată de incidență de 4,11, urmat de București, cu 3,66, Timiș, cu 3,44 și Cluj, cu 3,24, potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică (GCS), din data de 7 ianuarie.

În scenariul galben, cu indici sub 3,00 se află județe precum: Alba, Argeș, Bihor, Brăila, Brașov Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Maramureș, Teleorman, Tulcea, Vaslui.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost raportate 4.951 de noi infectări, după ce au fost realizate peste 31.000 de teste. De asemenea, au fost înregistrate 111 de decese, în urma infectării cu SARS-COV-2.

Se anunță primele doze ale vaccinului Moderna

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat că serul produs de Moderna, care a primit undă verde din partea Agenției Europene a Medicamentului, va ajunge în România în luna ianuarie. Țara noastră va primi 3,5 milioane de doze. „Dacă se va aproba încă un contract, am putea primi dublu”, a precizat oficialul.

„4,3% din cantitate revine României, înseamnă aproximativ 3,5 milioane de doze de la compania Moderna. Dacă se va aproba încă un contract, am putea primi dublu. Chiar din luna ianuarie ne așteptăm să ajungă în România, chiar până la 15 ianuarie ar putea să fie livrată prima tranșă de doze. Este o veste bună, dar volumul este incomparabil mai redus decât în cazul vaccinurilor BioNtech/Pfizer. Tranșele care urmează să vina nu sunt foarte consistente”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit Realitatea.net.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`