O crimă șocantă a zguduit Capitala. Un tânăr de 26 de ani și-a atacat violent tatăl și l-a ucis. Individul și-a înjughiat părintele de 18 ori și a folosit trei cuțite.
În după-amiaza zilei de 4 decembrie, un apel disperat la 112 a alertat autoritățile despre o crimă în Sectorul 4 din Capitală. Un tânăr a fost acuzat că și-a înjunghiat tatăl de 18 ori, în propria locuință. Ajunși la fața locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva victima, aceasta fiind declarată decedată.
Potrivit autorităților, tatăl și fiul au intrat într-o altercație fizică violentă, în locuința lor din Sectorul 4 al Capitalei. Conflictul a degenerat, iar fiul a luat un cuțit și și-a atacat tatăl, care reușise inițial să se apere și să îl dezarmeze. Ulterior, tânărul a mai luat alte două cuțite din bucătărie, cu care l-a înjunghiat în zona capului, gâtului, toracelui, precum și la nivelul brațelor.
„La data de 05.12.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (bărbat în vârstă de 26 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, în modalitatea omorului calificat, prin cruzimi”, transmit procurorii într-un comunicat.
Imediat după crimă, tânărul a fost reținut de poliție și dus la audieri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile, atacatorul fiind acuzat de omor calificat.
„Ca urmare a faptului că inculpatul i-a aplicat victimei 18 lovituri de cuțit, cauzându-i multiple plăgi înjunghiate, au fost reținute elementele circumstanțiale agravante ale infracțiunii de omor – săvârșirea faptei prin cruzimi.
Față de inculpat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 05.12.2025 procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au anunțat procurorii.