Administrația Națională de Administrare Fiscală l-a notificat pe Klaus Iohannis că trebuie să achite aproape un milion de euro pentru chirii încasate ilegal timp de nouă ani.
Politologul Cristian Preda a comentat situația, vorbind despre decepția creată de fostul președinte.
Administrația Națională de Administrare Fiscală a trimis recent o somație de plată fostului președinte Klaus Iohannis, pentru aproape un milion de euro, sumă ce reprezintă veniturile din închirierea unui imobil din centrul Sibiului.
Clădirea a fost pierdută definitiv în instanță, după ce retrocedarea a fost declarată ilegală, ceea ce face ca aceste încasări să fie considerate ilegale.
Cristian Preda a discutat despre situație într-o postare publicată pe Facebook, evidențiind opinia publicului despre fostul președinte.
El a menționat că, deși nu își regretă votul pentru Iohannis având în vedere opțiunile politice anterioare, dezamăgirea provocată de fostul președinte va fi greu de depășit.
„Dator de 9 ani la stat, fostul președinte Iohannis e somat de ANAF să plătească aproape un milion de euro pentru chirii încasate ilegal.
Nu regret că l-am votat, fiindcă Ponta și Dăncilă erau mult mai răi, dar decepția creată de KWI nu va putea fi egalată prea curând…”, a scris acesta, potrivit știripesurse.