Cristian Cioacă a făcut sâmbătă dimineață primele declaraţii de la eliberarea sa. Fostul poliţist a precizat, în drum spre poliţie, că băiatul său este bine și că urmează să afle ce regim îi vor stabili autoritățile.
Cioacă s-a abţinut de la prea multe comentarii, pe motiv că are o serie de interdicţii în timp ce se află sub control judiciar.
„Am un program de respectat. Am nişte interdicţii. Trebuie să merg la poliţie să-mi facă un program de supraveghere aşa că vă rog frumos să încetaţi şi cu asediul ăsta, da! Am interdicţie de a discuta. Totul în cazul meu se interpretează şi nu vreau.Sunt sătul de interpretări”, a declarat Cristian Cioacă.
La doar o zi după ce a fost eliberat din arest preventiv, acesta a cerut să fie reintegrat în Poliție.
După 1 an şi două luni Cristian Cioacă respiră din noul aerul libertăţii. Fostul poliţist care este acuzat că şi-a ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, a fost eliberat sub control judiciar graţie legilor din noul cod de procedură penală. Imediat cum a părăsit penitenciarul Cioacă a mers la poliţie şi apoi să îşi vadă fiul la locuinţa surorii sale. Decizia de ridicare a arestului preventiv a fost luată de Curtea de Apel Piteşti şi a fost catalogată drept injustă de avocata familie Ghinescu.
Surse judiciare citate de Agerpres susţin însă că magistraţii Curţii de Apel Piteşti nu i-au impus lui Cristian Cioacă nici o interdicţie. Acesta poate părăsi ţara sau localitatea de domiciliu, după bunul plac. În cazul în care dispare, poliţiştii vor fi nevoiţi să îl caute. Singura obligaţie a lui Cioacă este însă aceea de a se prezenta la poliţie, conform un grafic stabilit de oamenii legii.
Cristian Cioacă a stat în arest preventiv un an şi două luni.