Cristian Cioacă, ridicat cu cătușe de polițiști, de la locuința sa din Pitești: El va fi încarcerat la Penitenciarul Colibași (VIDEO)

Cristian Cioacă, ridicat cu cătușe de polițiști, de la locuința sa din Pitești: El va fi încarcerat la Penitenciarul Colibași (VIDEO)
Foto: B1 Tv

Polițistul Cristian Cioacă, condamnat definitiv, miercuri, la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei Ghinescu a fost ridicat de polițiști de la locuința sa din Pitești, pentru punerea în aplicare a sentinței.

El urmează să fie încarcerat la Penitenciarul Colibași, afirmă reprezentanți ai Poliției Argeș.

Cristian Cioacă a fost ridicat de la locuința sa din Pitești în jurul orei 17.10. El a fost scos cu cătușe la mâini din blocul în care locuiește.

„V-am pupat”, au fost singurele cuvinte adresate jurnaliștilor, în momentul în care a fost urcat în mașină. 

Polițistul, care avea la el o geantă pe care o ținea cu mâinile încătușate, nu a făcut niciun fel de comentariu despre decizia instanței.

Poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare

De asemenea, magistrații Curții de Apel Pitești au decis majorarea valorii daunelor morale pe care polițistul trebuie să le plătească familiei Ghinescu.

Astfel, se majorează de la 100.000 de euro la 150.000 de euro despăgubirile pentru Emilia Ghinescu și de la 50.000 de euro la 100.000 de euro despăgubirile pentru Robert Constantin Ghinescu, fratele Elodiei.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Cioacă, ridicat de polițiști cu cătușe