Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, marți, pentru postul B1 TV că perchezițiile efectuate la Trustul MediaPro, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 20 de milioane de euro, nu au loc la firmele de media, ci la cele specializate în producție de film, din Buftea.
”E vorba de niște firme din Ilfov care au avut contracte cu Buftea, cu compania de producție de film. Nu sunt percheziții la partea de media, ci doar pe partea de film. Informațiile potrivit cărora au loc percheziții la Pro TV sunt confuzii întreținute de diverse televiziuni care doresc să fie această percepție greșită”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
Trustul MediaPro şi 8 firme aparținând Adrian Sârbu sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.(Detalii AICI)