CSAT se reunește azi pentru a discuta situația din Afganistan și implicațiile pentru România

CSAT se reunește azi pentru a discuta situația din Afganistan și implicațiile pentru România
Klaus Iohannis / Foto: Presidency.ro

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, începând cu ora 16,00, la Palatul Cotroceni, potrivit Administrației Prezidențiale.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România.

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat vinerea trecută că discuţiile referitoare la o eventuală cotă de refugiaţi afgani în România vor avea loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi la nivelul Uniunii Europene, întrebat de presă pe acest subiect.

„În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare”, a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Ultimul cetăţean român care solicitase repatrierea din Afganistan a fost evacuat în siguranţă din Kabul, duminică, el ajungând la Islamabad, Pakistan, a anunţat duminică Ministerul Afacerilor Externe. Acesta are dublă cetăţenie, română şi moldoveană, şi a fost evacuat cu ajutorul partenerilor internaţionali.

Sâmbătă, 15 cetăţeni români din cei 16 evacuaţi din Kabul cu aeronava C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române au ajuns în ţară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`