CSM sesizează Inspecția Judiciară, după declarația Mariei Grapini în PE, privind condamnarea lui Dan Voiculescu

CSM sesizează Inspecția Judiciară, după declarația Mariei Grapini în PE, privind condamnarea lui Dan Voiculescu

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, vineri, Inspecția Judiciară, pentru a cerceta dacă declarația europarlamentarului Maria Grapini, care a afirmat în plenul PE că procesul lui Dan Voiculescu a fost politic, aduce atingere independenței și imparțialității magistraților implicați în soluționarea dosarului ICA.

„Ca urmare a afirmaţiilor doamnei Grapini Maria, europarlamentar, făcute cu ocazia intervenţiei din sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, în cuprinsul căreia a declarat că doreşte „…să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile … cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei…”, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit I.C.A., soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului menţionat precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, precizează CSM, într-un comunicat de presă.

Maria Grapini (PC) a declarat, marți, în faţa colegilor săi eurodeputaţi, că decizia în cazul lui Dan Voiculescu este o ameninţare la adresa libertăţii presei. În opinia acesteia, condamnarea s-a făcut în baza unui proces incorect, accelerat din cauza dezvăluirilor făcute de Antena 3 despre ilegalităţile lui Mircea Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`