CTP, virulent după dubla crimă de la Onești: „Așa trebuia să procedeze Poliția”

CTP, virulent după dubla crimă de la Onești: „Așa trebuia să procedeze Poliția
CTP / Foto: Captură Digi24

CTP a criticat dur intervenția eșuată a polițiștilor de la Onești. În opinia gazetarului, ucigașul trebuia anihilat, fără prea multe negocieri.

„N-am văzut decât niște replici tâmpe ale celor care dialogau cu omul în cauză. Individul respectiv are un discurs în mod evident fixist, obsesiv, psihotic. Omul nu stătea aproape deloc la negociere. Discursul era clar, fixist și psihotic.

Atunci, încerci să-l anihilezi. Un om de 60 și ceva de ani înarmat cu un cuțit să nu poată fi anihilat? Se găsea acolo un trăgător profesionist care a fost în trupele speciale, dotat cu o armă de asalt și era greu să fie anihilat?”, a declarat CTP, la Digi 24.

CTP: „Autoritățile îi au pe conștiință e acești muncitori”

De asemenea, jurnalistul crede că numărul de focuri de armă trase de polițiști au fost „mult prea multe”.

„Cum să tragi 5-6 focuri? Dacă tragi 5-6 focuri oricum respectivul asasin psihotic ar fi avut timp să-și omoare victimele. În astfel de situații se trage un singur foc.

Ar fi fost suficient timp să vină specialiști de la București, de oriunde, care să gestioneze corect acest caz. N-am văzut un dialog cu un psiholog negociator profesionist”, a mai afirmat gazetarul.

Polițiștii sunt singurii vinovați ai nefericitului eveniment, susține CTP.

„Autoritățile îi au pe conștiință pe acești muncitori. Din ceea ce am văzut și am auzit relatat în legătură cu acest caz sunt o grămadă de greșeli ale autorităților care au dus la această dublă crimă groaznică”, a mai declarat CTP, pentru sursa citată.

Tags: